Sir Ken Robinson are, in deja celebrul (peste 46milioane vizualizari!) discurs de la TED despre creativitate, un moment in care povesteste, cu foarte mult umor, despre cum multi profesori universitari, aflandu-se la o serata dansanta, abia asteapta momentul sa plece si sa scrie despre experienta respectiva, nefiind nicidecum interesati de dans ci, practic, isi folosesc corpul ca suport pentru creier.
Cred insa ca foarte multi dintre noi am facut sau inca facem asta. Si, sub influenta sistemului de invatamant, inca invatam foarte mult folosindu-ne capul: cognitiv, logic, rational. Stand. Ignorand corpul, miscarea.
De multe ori am vazut training-uri intregi in care sunt folosite doar exercitii care fac apel doar la capacitatea cognitiva a oamenilor, nu si la cea locomotorie; si, cu toate astea, consideram ca training-ul este suficient de interactiv – pentru ca stam de vorba, adresam intrebari, facem un studiu de caz…. Insa simplul fapt de a te ridica de pe scaun, a schimba locul in sala, este benefic pentru schimbarea dinamicii, a vibe-ului in sala de training. In acelasi timp, ii ajuta pe participanti sa integreze mai usor informatia dat fiind ca schimbarea perspectivei spatiale poate ajuta la schimbarea perspectivei cognitive. Da, stiu, este posibil sa va loviti, ca traineri, de rezistente la schimbare (“asta e locul meu”, “mie aici imi place sa stau”, etc, care denota si ele un fixism interior) dar cred ca merita sa propuneti, poate chiar intr-o maniera jucausa, schimbarea locului. Miscandu-ne corpul, accesam o serie intreaga de informatii. Punand corpul in miscare permitem, la un nivel poate mai subtil, sa cream un dialog mai “rotund”, mai profund, cu fiinta noastra, ne “includem in conversatie”, si in procesul de invatare, cu totul.
Cel mai mult am observat insa cat de mult ajuta miscarea in coaching. “Scala”, “Inapoi in viitor”, “Tetralema” si multe altele au avut de fiecare data darul de a ajuta coachee-ul sa se conecteze la resurse cateodata nebanuite in el insusi si sa isi gaseasca singur raspunsuri la intrebarile sale.
Personal, am invatat foarte multe dansand tango: despre mine, despre relationare, despre limbajul non-verbal, despre flux, despre ritm. Am devenit astfel cred si un trainer si coach mai bun: pot percepe mai repede si mai corect spatiul din jurul meu, sunt mai prezenta in sala fiind mai prezenta in corp, percep mai usor limbajul non-verbal al participantilor si clientilor mei, ii pot ajuta sa devina ei mai constienti de informatiile primite prin/transmise de corpul lor.
Iubesc exercitiile de miscare in training si coaching! Pentru eficienta lor in procesul invatarii, pentru energia pe care o aduc, pentru ca imi fac mie viata mai usoara ca trainer si ma ajuta sa fiu mai aproape de nivelele 3.0 si 4.0 din Matricea evolutiei educationale, explicate asa fain de Otto Sharmer de la MIT U Lab. Dar despre asta, intr-un articol viitor? Pana atunci, va invit sa va imprieteniti cu corpul vostru si, daca sunteti trainer, coach sau lucrati in educatie, sa ii invitati si pe altii sa o faca!