De la intrebare la incantare: inceputuri in coaching

“Si acum ce fac?” Era intrebarea mea la finalul scolii de coaching. Stiam teoria, facusem practica in lunile de scoala si totusi nu aveam o experienta relevanta in coaching. Cine ar fi fost dispus sa lucreze cu mine? Aveam o experienta relevanta in training, in viata, creativitate si o retea de prieteni si cunostinte. “Fa rai din ce ai”, mi s-a parut la fel de relevant atunci ca si in alte circumstante. Asa a inceput totul.

Am dat sfoara in tara (aka facebook si email catre cunoscuti) ca ofer 20 ore de coaching pro-bono. Imi aparea un zambet larg pe fata si un dans interior (un ritm a la Jay-Z) ma cuprindea de fiecare data cand cineva imi spunea ca este interesat de o ora cu mine. Pe atunci le propuneam clientilor mei sa ne intalnim intr-o ceainarie sau cafenea, la o ora cand aveam sanse mari sa nu avem vecini galagiosi in jur.

In timp, mi-am mutat sesiunile intr-un cabinet cochet din centru. Am inceput si un nou job, de Training Manager. Stiam deja ca trainingul per se isi pierde repede din valoare daca nu este sustinut ulterior. Acest fapt, impreuna cu ce observasem in analiza de nevoi, m-a facut sa propun in strategia de training un mini program de coaching pentru cateva roluri din organizatie. Nu era vorba de roluri strategice, unii dintre ei mai facusera coaching, altii nu. Si atunci m-am gandit: ar fi oare de acord sa lucreze cu coachi la inceput de drum? Iar raspunsul lor m-a condus la urmatorul pas.

Am luat legatura cu fondatoarea scolii si profesoara mea de coaching. I-am povestit ideea. I-a placut. Au urmat discutii cu fosti colegi coachi si alti proaspat absolventi ai scolii. Am povestit cu fiecare, ca intr-un proces de selectie, si apoi am anuntat programul catre viitorii clienti si managerii lor.

Toti clientii au putut sa isi aleaga 2 coachi cu care sa se intalneasca si din care sa il aleaga pe cel cu care urmau sa lucreze. Primele intalniri au fost cele bi sau direct tripartite – de stabilire a obiectivelor. Au urmat sesiunile propriu-zise. La final, am reluat intalnirile tripartite – de evaluare a progresului facut (evaluari facute de manager si client) si agreare a pasilor urmatori. Coachii au fost evaluati separat de catre clientii lor.

Feedback-ul primit de la toti cei implicati a facut ca povestea sa capete amploare in anul urmator.

De la 8 participanti, am trecut la 35. De la roluri non-strategice, la cele de middle manageri. Am crescut numarul sesiunilor de la 3 la 5. Numarul coachilor a ramas relativ constant.

Ajutorul oferit de cei de la scoala de coaching a insemnat enorm: mentoratul oferit coachilor – de la inceput pana la ultima sesiune de evaluare, calibrarea cu mine pe tot parcursul programului, deschiderea si flexibilitatea lor au fost caramizi importante in acest demers.

Rasplata mea a fost bucuria de a citi evaluarile coachilor facute de clientii lor si ceea ce coachii au povestit despre invatamintele lor, in intalnirea noastra de celebrare, la incheierea programului.

Detalii ar fi inca multe. Daca vrei sa le auzi, sunt la un email/ telefon distanta😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Go Top