Cand socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ

Una dintre ultimele experiente in sala de training a fost cu un grup de oameni pe care i-am cunoscut in dimineata training-ului. Femei si barbati, tineri pana in 30 de ani. Un training open la care au ales sa vina de unii singuri (din cate au afirmat). Tema: managementul stresului – o tema se pare de mare interes (si dupa cat de repede s-a format grupa si dupa numarul maxim de participanti prezenti) cu o agenda de training trimisa, regulamentar, inainte, astfel ca oamenii sa stie la ce sa se astepte.

Incepem cursul..catinel catinel…ajungem la cauze ale stresului. Si incep: ba ca seful, ba colegii aia lipstiti de respect, ba clientii, ba prietena care se plange mereu, etc. Buun si ce facem? Pai sa incercam sa gasim impreuna solutii. Cum ar fi de exemplu ca seful sa se schimbe. Si colegii. Si clientii. Cam toti si toate mai putin “eu”. Mai putin atitudinea mea, filtrul prin care privesc lumea, felul in care ma organizez, ce prioritati imi stabilesc si cat ies din aria de confort, cat, cum si cand imi manifest curajul etc.

Rezistenta la schimbare se manifesta in multe traininguri. Si e normal, intr-o oarecare masura. In unele traininguri apare mai mult, in altele mai putin. Unii suntem mai pregatiti sa auzim si ce nu prea ne place, altii mai putin. Si ce faci ca trainer cand sala opune rezistenta? Printre altele:

  • Poti alege sa schimbi dinamica de grup – vezi ca nu ai dialog in plen, roaga-i sa lucreze pe grupuri mici/ perechi; foloseste un energizer ca sa schimbi energia grupului; daca au lucrat prea mult pe zona de energie mentala, du-i intr-o zona mai mult legata de energia fizica, etc;
  • Poti alege sa renunti la anumite subiecte sau sa le folosesti in alt mod – nu ajungi sa le explici in forma in care le-ai pregatit dar le poti adapta, ca solutii, la ceea ce apare ca nevoie in sala;
  • Ii inviti pe participanti sa isi gasesc singuri solutii. (Mai aud traineri care spun ca trainingul este despre “a le da informatii”; mda, n-as vrea sa ma pornesc acum pe acest subiect ca denaturez obiectivul acestui articol; revin;) )
  • “Tai pisica in doua” – te reintorci la obiective si intentii legate de training;
  • Folosesti intrebari (de tip coaching) decat sa intri intr-o discutie bazata pe argumente.

Adevarul e ca fiecare training este o necunoscuta intr-o oarecare masura. Cu atat mai mult intr-un training open. Si desi te asiguri ca ii informezi pe viitori participanti despre obiectivele si subiectele trainingului, tot poti avea supriza ca oamenii sa vina cu agende personale care nu se potrivesc cu ce ai tu de acasa pregatit. Asa ca poti alege fie sa te adaptezi pe loc nevoii lor (si daca nu gestionezi bine lucrurile sa pierzi controlul cu totul), fie sa continui cu agenda ta (dar cu riscul de a pierde sala). Si nu este despre control absolut, ci despre minima structura si coerenta care sa iti permit sa ajungi la concluzii pertinente care sa aiba legatura cu scopul/ obiectivele initiale ale trainingului (despre contractare intr-un episod viitor :)).

Un curs de managementul stresului se poate  transforma (dupa cum arata realitateaJ) in unul de managementul timpului, inteligenta emotionala, delegare eficienta, conversatii dificile, comunicare telefonica, etc. (Intr-o epoca in care informatia si canalele de difuzare a ei abunda, doar sa nu vrei sa le accesezi, imi pare ca exista asa multa confuzie despre ce avem cu adevarat nevoie incat ne e greu sa ne dam seama la ce curs sa mergem… pentru ca …si motivele sunt multe si variate.)

Ce e fain ca trainer: ca esti provocat sa fii flexibil, sa fii ferm, sa fii coerent, sa te lasi in flux si sa ai incredere in a co-crea cu participantii acel training; printre altele. In fond, intentia de baza insotita de ceva atentie, ar fi sa le creezi acel spatiu din care fiecare isi va lua ceea ce poate si vrea.

Go Top